ASPECTE CLINICO-EVOLUTIVE ALE INFECŢIEI URINARE LA PREMATUR

• Main Authors: Magdalena I. Starcea, Mihaela Munteanu, Radu V. Russu, Ovidiu Brumariu, Delia Andreia Bizim, Ingrith C. Miron
• Format: Article
• Language: English
• Published: Amaltea Medical Publishing House 2014-03-01
• Series: Romanian Journal of Pediatrics
• Subjects: infecţie urinară; prematuritate; anomalii congenitale renale; copii 0-3 ani
• Online Access: https://revistemedicale.amaltea.ro/Romanian_Journal_of_PEDIATRICS/Revista_Romana_de_PEDIATRIE-2014-Nr.1/RO/RJP_2014_1_RO_Art-07.pdf

Obiectiv. Studiul îşi propune analiza comparativă a cazurilor de ITU la copii 0-3 ani (prematuri şi născuţi la termen) internaţi în Clinica IV Pediatrie Iaşi, între ian. 2007 – dec. 2011. Material şi metodă. Am efectuat un studiu retrospectiv pe un lot de 298 de copii între 0-3 ani, internaţi cu infecţie de tract urinar (ITU). Au fost urmărite particularităţile ITU la prematur în funcţie de gradul prematurităţii, etiologia ITU, comorbidităţi, aspecte evolutive, responsivitate la tratament şi impactul ITU asupra rinichiului. Rezultate. Lotul de studiu a fost alcătuit împărţit în copii născuţi la termen şi copii născuţi prematur, la vârstă gestaţională mai mică de 37 săptămâni, cu greutatea mai mică de 2.500 g. Riscul ITU la prematur este infl uenţat de vârstă, fi ind de 3 ori mai mare la nou născutul prematur faţă de copilul 1-3 ani. Vârsta medie a fost de 8,8 luni la prematuri şi 14,09 luni la născuţii la termen. Cei mai mulţi copii s-au încadrat în gradul LBW. Etiologia infecţiei urinare a fost dominată la ambele subloturi de Escherichia coli, Proteus mirabilis şi Klebsiella pneumoniae. La prematuri, bacteriile oportuniste (bacil Piocianic, Enterococ, Acinetobacter) determină 16% din ITU, faţă de doar 2% la copii născuţi la termen. Febra a fost semnul clinic dominant la toţi pacienţii. În ordinea frecvenţei, celelalte semne prezente la prematuri au fost inapetenţa, icter prelungit, diaree, detresă respiratorie. Debutul prin insufi cienţă renală acută s-a înregistrat la 12,5% dintre prematuri şi doar 1% dintre copii născuţi la termen. Tratamentul antibiotic iniţiat empiric a fost efi cient la majoritatea cazurilor. Cel mai frecvent implicate în rezistenţa microbiană au fost aminopenicilinele, Trimetoprim-Sulfmetoxazolul şi Cefalosporine. Concluzii. Diagnosticul prompt şi tratamentul adaptat au un rol important în reducerea morbidităţii infecţioase, a riscului de cicatrici renale şi a reabilitării nutriţionale rapide a prematurului.