| Summary: | În ultimii ani s-a constat o creştere a atenţiei în zona studiilor de cercetare referitoare la cultura românească cenzurată după anul 1948. Critic, lingvist şi estetician, Dumitru Caracostea (10 martie 1879, Slatina–2 iunie 1964, Bucureşti) a adus prin activitatea sa prilejul unor controverse ştiinţifice cu mare audienţă în mediile specialiştilor astfel încât au rămas destule informaţii contradictorii referitoare la personalitatea sa. Studiul nostru este dedicat completării tabloului activităţii sale profesionale şi elucidării unor prejudecăţi care stăruie încă, sperând la o reconsiderare a acestui savant român. Cu merite evidente, dar nerecunoscute în timpul vieţii, opera sa a fost supusă aprofundării din perspectiva studiului formelor de reprezentare ale limbajului artistic şi popular românesc. Mai puţin cercetată a rămas preocuparea sa pentru studiul psihologiei războiului concretizată în zece ani de cursuri ţinute la Şcoala Superioară de Război din Bucureşti. Motivarea alegerii lui ca dascăl pentru ofiţerii trecuţi deja prin experienţa Primului Război Mondial a fost solida pregătire în domeniul folclorului românesc, incluzând aici şi complexitatea spiritualităţii populare ca bază a resorturilor sufleteşti ale combatanţilor. Personalitate complexă a perioadei ante, inter şi postbelice, Dumitru Caracostea a lăsat posterităţii o amplă activitate ştiinţifică, atât în spaţiul public cât, mai ales, în cel literar. Dintre funcţiile pe care le-a deţinut, amintim pe cele mai importante: a fost membru corespondent al Academiei Române începând din anul 1936 şi membru titular din 1938; ministru al Educaţiei Naţionale (1940); director general al Uniunii Fundaţiilor Culturale Regale (1941–1944); preşedintele Secţiunii Literare a Academiei Române (1945–1948).Cariera sa ştiinţifică a luat sfârşit în anul 1948 când a fost exclus definitiv, alături de alţi membri ai Academiei Române, în urma Decretului Prezidial de epurare a intelectualilor care nu mai corespundeau criteriilor noii Academii a Republicii Populare Române. Au urmat ani tulburi pentru viaţa lui Dumitru Caracostea, asemenea altor repudiaţi ai vremii de după 1948, culminând cu încarcerarea la închisoarea din Sighet unde a stat cinci ani (1950–1955), fără a fi judecat, fiind acuzat de crime de război. În anul 1990 a fost repus în drepturi post-mortem ca membru al Academiei Române. (1)
|
|---|
